Îți trec prin minte tot felul de gânduri, dar îți dai seama că nicio explicație rațională nu poate surprinde cu adevărat esența acestei povești crude și halucinante despre Alex și gășkarii lui.
Am citit glosarul cu termenii nadsat-ului, acel argou inventat de Burgess, undeva între rusă și engleză, și am înțeles ce trebuia să înțeleg: limbajul este o parte a violenței. E modul în care Alex își impune propria ordine într-o lume pe care el o vede haotică, o lume ce pare să își merite răul. Burgess scrie o poveste despre liberul arbitru, despre brutalitatea impusă de stat și despre acel punct în care civilizația alunecă în barbarie.
Povestea începe într-un bar – Korova Milkbar – unde Alex și prietenii săi beau moloko, un amestec menit să le înflăcăreze mințile și să le înghețe empatia. De aici, urmează o spirală de violență: bătăi, jafuri, agresiuni ce sfidează orice formă de umanitate. Dar Burgess nu se oprește aici. În momentul în care Alex este capturat și supus tratamentului de reeducare – o tehnică ce transformă violența într-un lucru imposibil din punct de vedere fizic – întrebarea devine: ce valorează un om „reformat” prin forță?
Anthony Burgess explorează natura binelui și a răului, dar nu o face cu degetul ridicat sau cu didacticism ieftin. El își țese povestea ca un dirijor care jonglează între disonanțe brutale și armonii delicate, între un personaj odios și o societate care se dovedește la fel de vinovată. Alegerea, spune Burgess, este singura care contează.
Lectură recomandată – dar doar dacă ești gata să privești lumea printr-o oglindă spartă.
,,Așa că m-am îndreptat spre cabina malenkaia unde puteai sluși discurile pe care voiai să le cumperi, și acest celavek mi-a pus un disc, dar nu era Mozart Patruzeci, ci era Mozart Praga – sigur tipul culegând primul Mozart pe care l-a găsit pe raft –, iar chestia asta ar fi trebuit să înceapă să mă răzdrăcească de-adevăratelea, dar trebuia să mă controlez de groaza durerilor și a greții, iar ceea ce uitasem era ceva ce n-ar fi trebuit să uit și acum mă făcea să-mi doresc moartea. Era vorba despre faptul că bratnicii ăia de doctori făcuseră în așa fel încât orice muzică ce ar fi trebuit să trezească emoții în mine îmi făcea greață, ca și cum aș fi privit sau aș fi dorit să comit acte de violență. Și asta era din cauza că toate filmele acelea violente erau acompaniate de muzică. Și îmi aminteam în mod deosebit de filmul ăla groaznic cu naziști, acompaniat de Beethoven A Cincea, ultima parte. Iar acum dragul de Mozart suna înfiorător.”
media advertising
![](https://mapamond.media/wiseme.png"){kind=small}
