Astăzi a plecat în tipar romanul cu care Octavian Soviany, la început de 2011 (de fapt chiar final de 2010, pentru că eu am reușit să pun mâna pe ea înainte, atunci), se prezenta publicului larg și ca un mare prozator. De aici, se cam știe ce a urmat. Pentru mine a fost și rămâne undeva pe podiumul titlurilor apărute în ultimii 30 de ani, poate doar minunăția de „Theodoros” să-l mai fi mutat un loc.
Este o ediție revizuită (a III-a, după Cartea Românească, Polirom și Polirom în TOP10+) și s-a lucrat direct pe textul original, nu pe cele redactate la celelalte edituri înainte.
Mulțumiri lui Teodor Hossu-Longin (corector) și Dan Iancu (tehnoredactor).
Ne vedem cu „Viața lui Kostas Venetis” de luna viitoare pe rafturile librăriilor.