Frontiera între Polonia și România a fost o frontieră internațională, lungă de 349 kilometri, care a delimitat teritoriile Poloniei și României. Ea a fost stabilită în august 1919 ca fiind granița antebelică dintre Galiția și Bucovina și a existat până în septembrie 1939, când Polonia a fost ocupată de Germania Nazistă și de URSS, iar linia de frontieră a început să separe România de URSS.

În anul 1939, ea avea o lungime de 349 km.

România şi Polonia în perioada interbelică: „Alianţa inimilor, un singur popor cu două drapele”

Polonia a înfiinţat, în paralel cu consulatul general de la Bucureşti, consulate la Constanţa, Brăila, Galaţi, Chişinău, Cernăuţi şi Cluj, care aveau printre alte atribuţii sprijinirea minorităţii polone din România, ce se ridica la circa 60.000 de suflete. Trebuie precizat că lipsa unor neînţelegeri de natură teritorială între cele două ţări a influenţat în mod benefic relaţiile bilaterale;în plus, exista o simpatie a opiniei publice pentru singura minoritate al cărei reprezentat aprobase unirea Basarabiei cu România, în martie 1918.