duminică, 24 noiembrie 2024
-3.7 C
Cluj
duminică, 24 noiembrie 2024
-3.7 C
Cluj

Club de carte Paladin #53: Takeshi Sum, Richard Morgan

Must read

Finalul de lună ianuarie a lui 2024 ne-a adus sub „nemiloasa” lupă un SF noir/ cyberpunk/ thriller somptuos și alert, adică al treilea volum al seriei Takeshi Kovacs a britanicului Richard Morgan. După ce am început cluburile de carte (fizice) Paladin cu primele două volume ale seriei, tocmai înainte de pandemie, iată că apariția în limba română (în traducerea neobositului Petru Iamandi) a volumului final al trilogiei, la finalul anului 2023, ne-a oferit ocazia să citim și încheierea, modul în care Takeshi Kovacs, agentul special aproape indestructibil imaginat de Morgan, alege să-și ia rămas-bun de la cititori.

Și o face în forță, întrucât, cale de aproape șase sute cincizeci de pagini, scenele de acțiune, întrepătrunse uneori cu discursuri moralizatoare privind lumea hulpavă a corporațiilor, lăcomia exagerată a bogaților, neputința celor mai puțin norocoși sau distribuția extrem de dezechilibrată a bogăției și bunăstării se succed cu o asemenea repeziciune, încât aproape că nu reușești nicio clipă să-ți tragi sufletul. Ceea ce, firește, după un prim volum noir extrem de întunecat, urmat de un military SF scris ca la carte (adică volumele Carbon modificat, respectiv Portalul Îngerilor), nu este un lucru deloc rău. Numai că acțiunea este un pic cam dezlânată, iar eroul nostru, Takeshi Kovacs, parcă și-a cam pierdut busola.

mai mult la :

www.editura-paladin.ro

More articles

Lasă un răspuns

Latest article

- Advertisement -spot_img

Descoperă mai multe la 𝐔𝐍𝐈𝐕𝐄𝐑𝐒𝐔𝐋📡 mapamond🌐media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura