joi, 21 noiembrie 2024
1.4 C
Cluj
joi, 21 noiembrie 2024
1.4 C
Cluj

Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara : Romanul lui Mathias Enard ”Banchetul anual al confreriei groparilor”, publicat în Franța în 2020

Must read

Romanul lui Mathias Enard ”Banchetul anual al confreriei groparilor”, publicat în Franța în 2020, va fi publicat în limba română, în traducerea lui Cristian Fulas, de Editura Nemira. Din prezentarea cărții:
„O carte extrem de amuzantă și în mod oportun nonliniară, așa cum se cuvine într‑o poveste cu reîncarnări nesfârșite.“
Kirkus Reviews
Pentru a‑și scrie teza de doctorat despre „viața la țară în secolul XXI“, tânărul antropolog David Mazon se mută de la Paris în La Pierre‑Saint‑Christophe, un sat fictiv din vestul Franței. Hotărât să surprindă esența ruralității, îndrăznețul cercetător face naveta cu motocicleta pentru a intervieva locuitorii din zonă, inclusiv pe primarul satului, care deține o firmă de pompe funebre. Dar David nu știe că în aceste ținuturi de ne­descris, cândva teatre ale războaielor și revoluțiilor, moartea conduce dansul.
Atunci când o existență se încheie, „roata vieții“ îi reciclează sufletul și îl aruncă înapoi în lume sub formă de microb, om sau animal sălbatic, uneori în trecut, alteori în viitor. Doar o dată pe an, Moartea și cei vii respectă un armistițiu temporar, în timpul unei sărbători pantagruelice de trei zile, în care groparii se desfată cu mâncare, libații și discursuri presărate cu jocuri de limbaj.
Profund marcat de spiritul caracteristic și de strălucirea enciclopedică a lui Mathias Énard, Banchetul anual al confreriei groparilor este un roman captivant, în care granițele dintre trecut și prezent se dizolvă constant pe un fundal rabelaisian de excese, și, totodată, un elogiu paradoxal de macabru adus bogăției vieții.
„Mathias Énard este un scriitor extrem de ambițios… Din fericire, ambiția sa este egalată de un talent la fel de extraordinar. Proza lui elegantă este admirabil de precisă și limpede din punct de vedere intelectual – el nu face nicio concesie.“
Alberto Manguel, El País
„Prin stilul unic, de o iregularitate fermecătoare, neîncăpător într‑o singură categorie, acest roman tragicomic, contemporan și istoric deopotrivă, asupra căruia poezia își lasă amprenta în cele mai neașteptate locuri, este o odă adusă vieții, bucuriei de a trăi în apropierea morții iminente, ba chiar îndrăznelii de a o lua‑n râs. O adevărată desfătare literară cu accente baroce!“
Irina Cerchia, editoare

More articles

Lasă un răspuns

Latest article

- Advertisement -spot_img

Descoperă mai multe la 𝐔𝐍𝐈𝐕𝐄𝐑𝐒𝐔𝐋📡 mapamond🌐media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura