Cu această prezentare îmi închei cu regret, dar și cu multă recunoștință, călătoria mea prin frumoasa lume literară creată de Simona Antonescu în cele șapte romane ale sale.

Am mers oarecum invers cu lectura, de la Chiajna spre cartea de debut și am constatat cu admirație, nu doar faptul inevitabil că a existat o evoluție firească, ci că încă de la început au existat niște ițe foarte puternice, bine întinse, printre care au alunecat dintr-o parte în alta: subiecte, personaje, momente istorice, personalități…precum niște suveici. Carte cu carte, totul era din ce în ce mai sigur strunit, mai atent împletit, rezultând o țesătură din ce în ce mai ”bătută”, mai complexă și mai plăcută ochiului și minții. Cam asta este această ”lume literară” minunat croită de autoare.

Partea magică pe care o face autoarea, și nu este prima dată când spun lucrul acesta, este faptul că totul prinde viață în cărțile sale. Modul în care sunt descrise spațiile, sunete, culorile, modul în care se comportă personajele, ceea ce gândesc, interacțiunea dintre ele, evenimentele… toate acestea au drept finalitate senzația de ești acolo, te absoarbe pur și simplu într-un platou de desfășurare a evenimentelor.

Așa cum am regăsit în Hanul lui Manuc atmosfera palatul Topkapî, și parcă încă proaspete urmele pașilor Chiajnei, la fel am găsit în Fotograful Curții Regale sămânța pusă la germinat a Hanului lui Manuc ce avea să fie. Tot aici am găsit și ”peretele” de fotografii din În umbra ei… iar după ce am realizat asta am tot stat să mă gândesc ce “suveică” o să sară dintre ițele Chiajnei către următoarea aventură literară pe care sigur autoarea ne-o ticluiește .

Ați citit Chiajna, da? Este o carte pe care nu aveți voie să o săriți. Un produs literar de excepție și o aventură garantată care are darul/păcatul de a te întemnița efectiv în cele 750 de pagini.

Cartea de față este ca o vitrină de atelier fotografic de la sfârșitul secolului XIX. Care se umple ușor ușor cu cadre frumos create de autoare. De la povestea unei familii transilvănene de lângă Mediaș. care fuge din calea presiunii administrative creată de regimul maghiar. Un superb cadru despre emanciparea femeii de la sfârșitul secolului XIX, de fapt aici sunt mai multe cadre care subliniază acest proces. Atmosfera de bulevard comercial, a magazinelor și a negustorilor. Aerul de mahala bătută de sacagiu și care răsună de scripca lui Fărâmiță… dar și Parisul cosmopolit unde aceste povești (cadre) ajung să se intersecteze.

Mai vreau să subliniez ceva, tot la acest final de drum prin cărțile Simonei Antonescu. Fie că vorbim despre Despina, domnița Ruxandra, sau Chiajna… trebuie spus clar că autoarea are marele merit de a popula lumea literară de la noi cu niște personaje feminine foarte puternice… chiar memorabile. Mai ales în cazul Chiajnei, care chiar este printre puținele personaje istorice feminine românești… care au beneficiat de o atât de frumoasă atenție.

Fotograful Curții Regale, Hanul lui Manuc și Chiajna din Casa Mușatinilor sunt trei piloni puternici pe care se sprijină un stil solid, o foarte sigură abilitate de a vrăji cititorul… și iată o frumoasă paletă de 7 romane.

Tot ceea ce spun aici vă rog să judecați ca venind strict din partea unui cititor, un cititor pasionat de literatura română. Nu am și nici nu vreau să am pe viitor valențe dinspre altă zonă. Îmi doresc să mă pot bucura relaxat și sincer de acest dar pe care autorii români ni-l fac nouă prin aceste cărți… ceea ce vă doresc și vouă.

Am scris mai mult… dar nu mă puteam desprinde de aceste 7 cărți fără să spun anumite lucruri. Am să le dăruiesc și am să le recomand în continuare cu foarte mare plăcere și… închid spunând că în această ultimă carte citită, care este de fapt cartea de debut… Fotograful curții regale, există un personaj pe care simt eu cumva că o să-l regăsesc drept personaj principal într-un viitor roman. O personalitate istorică căreia poate i s-a acordat prea puțină atenție… nu spun despre cine este vorba, vă las pe voi să descoperiți. Iar eu rămân cu plăcerea așteptării.

Mulțumesc, Simona Antonescu.