Acasă Universul În Arhiva de istorie orală a Radiodifuziunii se află un interviu cu...

Universul

În Arhiva de istorie orală a Radiodifuziunii se află un interviu cu Grigore Ioan, fiu de ziarist, redactor el însuşi la Universul în perioada interbelică

“Articolele... se terminau cu o chestie foarte serioasă: Vom trăi şi vom vedea!”

De către

🇺 🇳 🇮 🇻 🇪 🇷 🇸 🇺 🇱 🛰️

8 februarie 2021

535

O mărturie-document interesantă şi sugestivă despre atmosfera din Palatul Universul şi din Bucureştiul de odinioară. Interviul a fost realizat de Silvia Iliescu în 2002.

„Cum am nimerit la Universul… Coboram pe Sărindar şi eram foarte afectat, tata murise la 51 de ani, n-avea nici 51, 50 şi ceva de ani, era în foarte plină putere de creaţie şi eram foarte amărât. La înmormântare au vorbit mai mulţi inşi din partea sindicatului ziariştilor şi aşa mai departe şi a vorbit şi unul, Mihail Negru care nu era prea cunoscut, era secretar de redacţie pentru provincie, la Universul, şi probabil că a fost prieten mai bun cu tata. A vorbit foarte emoţionat şi pe mine m-a mişcat, că a vorbit mai sentimental, nu atâta de profesiune, că a făcut, că a dres. Şi l-am întâlnit pe Sărindar şi eu l-am recunoscut imediat, fiindcă era un om îmbrăcat în mod deosebit, purta pălărie d-asta cu boruri mari, cu lavalieră, aşa, şi eu l-am salutat respectuos, “Vă salut!” şi el mi-a spus: “Tinere, dar de unde mă cunoşti?” I-am spus: “Eu sunt băiatul lui Olimp Ioan şi m-au mişcat foarte mult cuvintele dumneavoastră de la înmormântare şi nu pot să uit…” Şi m-a întrebat: “Ce faci?” Zic: “Eu sunt acuma student la Drept şi caut să mai câştig şi eu un ban”, tocmai fusesem la un unchi de-al meu care era preşedintele tribunalului, că solicitam un post de ajutor de arhivar şi vroiam o pilă la el. Şi unchiul meu mi-a spus: “Măi, nu-i de tine aicea, să se afle pe urmă că nepotul preşedintelui e la subsol şi ia ciubuc de la avocaţi. Tu mergi pe altă cale”. Şi atunci Mihail Negru mi-a spus: “N-ai vrea să intri la Universul?” Zic: “Ba da, cu plăcere, dar cum să…” Zice: “Vino cu mine…” Am intrat cu el înăuntru, m-a lăsat pe sală, s-a dus, a apărut cu altcineva, Gion, care era de fapt şeful reporterilor, era un om foarte distins, aşa, cu părul alb, cu frunte foarte degajată şi el făcea mai mult politică internă şi am intrat pe urmă la secretarul de redacţie Apostolescu şi ăsta s-a uitat la mine, zice: “Ştii ceva?” Şi i-am spus că nu. “A, nu-i nimica, zice, uite ce se întâmplă… acuma cât e ceasul?” “E 11 fără 20”. “Vezi că la 11 este o conferinţă la Nerva a lui Ion, profesorul Ion Petrovici – care a fost şi ministrul Învăţământului – zice, du-te repede şi vezi şi vino şi să-mi scrii şi mă lămuresc eu…” Eu m-am repezit acolo, am intrat, era la control, n-aveam invitaţie, dar am spus: “ziarist”, cu un aer aşa, înţepat şi preocupat şi mi-a dat drumul înăuntru.