miercuri, 26 martie 2025
12.1 C
Cluj
miercuri, 26 martie 2025
12.1 C
Cluj

La Kiev are loc o conferința de presă a lui Volodimir Zelenski. E o conferința mare, importantă cu zeci și zeci de jurnaliști.

Must read

Am selectat pentru voi câteva din declarațiile președintelui Zelenski. S-ar putea să vă intereseze:

▪️Mâine e un moment de cotitură. La Kiev va avea loc un summit cu partenerii. 13 țări partenere vor ajunge fizic, 24 se vor alătura online.
▪️ Sunt gata să renunț la funcția de președinte dacă asta garantează pacea pentru Ucraina.
▪️Ucraina, Europa, SUA și Rusia sunt părțile participante la negocieri.
▪️Ucraina a primit 100 de miliarde de dolari ajutor din partea SUA, nu 350 de miliarde.
▪️Nu recunosc datoria de 500 de miliarde de dolari. Această cifră nu corespunde realității.
▪️ Nu recunosc nici datoria de 100 de miliarde de dolari. Am convenit cu Biden că 100 mld sunt o subvenție. O subvenție nu este o datorie. Nu sunt dispus să semnez ceva ce vor trebui să plătească zece generații de ucraineni.
▪️Ermak(consilierul lui Zelenski) discută acum cu partenerii americani. Au stabilit că nu există nicio datorie de 500 de miliarde de dolari și nici dobânzi. Avansăm.
▪️SUA, în cadrul acordului privind resursele minerale, doresc să obțină o suprataxă de 100% pentru ajutorul acordat.
▪️Avem mare nevoie de garanții de securitate din partea lui Trump. Cred că el va ajuta la încheierea războiului.
▪️Trump nu va fi președinte pentru totdeauna. Dar noi avem nevoie de pace pentru mulți, mulți ani.
▪️ Pe drum spre Ucraina sunt ajutoare militare și echipamente în valoare de 15 miliarde de dolari.
▪️Vreau ca acordul nostru cu SUA să fie fără scandaluri.
▪️Despre ajutorul din partea SUA: Nimic nu a fost oprit, dar nici nu s-a anunțat nimic nou.
▪️Nu m-am supărat pe Trump pentru că m-a numit dictator. Vom continua să trăim cumva cu America. Nu voi fi dictator, am fost ales.
▪️ Numai cine este dictator se supără când i se spune dictator.
▪️ După încheierea legii marțiale, vor avea loc alegeri. Pentru mine, cel mai important este ce cred ucrainenii despre mine.
▪️Nu putem încheia acest război săptămâna aceasta și fără garanții de securitate pentru Ucraina.
▪️Avem nevoie de încă 20 de sisteme Patriot. Costul acestora este de 35 de miliarde de dolari.
▪️Nu au existat indicii că SUA ar putea opri ajutorul pentru Ucraina la un moment dat.
▪️SUA nu înseamnă doar bani. Sprijinul politic și sancțiunile sunt la fel de importante. Există, de asemenea, anumite tipuri de arme pentru care doar SUA dețin licență.
▪️Activele rusești înghețate sunt banii noștri. Nu ai noștri împreună cu ai partenerilor.
▪️Deconectarea noastră de la Starlink ar fi o greșeală. Mii de sisteme sunt folosite în spitale, grădinițe, școli. Fără Starlink va fi dificil, este o provocare umanitară pentru noi.
▪️ Noi plătim pentru acest serviciu(Starlink). Mulțumim partenerilor, Polonia și Germania îl finanțează.
▪️ În prezent, conform sondajelor oficiale în care toată lumea are încredere, 65% dintre ucraineni au încredere în mine. 4% sunt dezinformare.
▪️SUA insistă asupra încetării focului fără a oferi garanții de securitate. Noi, însă, cerem mai întâi garanțiile.
▪️ Garanțiile de securitate înseamnă aderarea la Uniunea Europeană și finanțarea de către Occident a armatei ucrainene la un nivel de 800.000 de soldați, precum și prezența unui contingent străin pe teritoriul Ucrainei.
▪️ Nu avem nevoie de garanții de securitate din partea Rusiei, pentru că nu avem încredere în ele. Nu putem pur și simplu să-l credem pe Putin pe cuvânt că nu va veni din nou aici cu trupe.
▪️ În anul trecut, Ucraina a produs 2,2 milioane de drone.
Mâine, la ora 21.00, la Euronews Romania voi modera o emisiune în care veți afla unde ne aflăm după 3 ani de la invazia rusească în Ucraina.

Promit să fie interesant.

Vitalie Cojocari

More articles

Lasă un răspuns

Latest article

- Advertisement -spot_img

Descoperă mai multe la 𝐔𝐍𝐈𝐕𝐄𝐑𝐒𝐔𝐋📡 mapamond🌐media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura