vineri, 17 ianuarie 2025
-4.7 C
Cluj
vineri, 17 ianuarie 2025
-4.7 C
Cluj

Marco Badea : În noua eră a post-adevărului, unde moneda de tranzacționare a puterii este dezinformarea, Mark Zuckerberg mută și el

Must read

Pe scurt, Meta, compania-mamă a Facebook și Instagram, a anunțat schimbări majore în politicile de moderare a conținutului pe platformele sale, precum renunțarea la verificatorii de fapte independenți (așa-numiții fact-checkeri) și înlocuirea lor cu „note comunitare” generate de utilizatori, ceva asemănător cu ce e acum pe platforma X a lui Elon Musk. Și să nu uităm că X este criticată, mai ales în UE, pentru lipsa de control asupra dezinformării și a discursului instigator la ură.

 

🔴 Noile politici ale Meta vor permite utilizatorilor să semnaleze postările care pot induce în eroare și care au nevoie de mai mult context, mai degrabă decât să încredințeze această responsabilitate organizațiilor și experților independenți care verifică faptele, relatează New York Times.
🔴 Meta va ajusta, de asemenea, sistemele sale automate care scanează încălcările politicilor pe Facebook, Instagram și Threads. Concret, Zuckerberg spune că acestea se vor concentra acum doar pe verificarea încălcărilor ilegale și de „gravitate ridicată”, cum ar fi terorismul, exploatarea sexuală a copiilor, drogurile, fraudele și escrocheriile.
⚠️ Totuși, așa cum arată BBC News, Zuckerberg a recunoscut că noua politică ar putea crea noi probleme pentru moderarea conținutului: „Realitatea este că acesta este un compromis. Înseamnă că vom prinde mai puține lucruri rele, dar vom reduce și numărul de postări și conturi ale oamenilor nevinovați pe care le eliminăm din greșeală”, a mai precizat CEO-ul Meta.
🔴 Pe de altă parte, CNN amintește că republicanii MAGA au criticat de mai multe ori Meta pentru ceea ce ei consideră a fi „o cenzură a vocilor de dreapta”. În plus, Washington Post ține să precizeze că schimbarea anunțată de Zuckerberg vine într-un context politic nou. Pentru cine nu știe, Meta a făcut recent mai multe gesturi care sugerează o apropiere de administrația Trump, care intră în pâine pe 20 ianuarie: numirea lui Dana White (directorul UFC) în consiliul de administrație, donarea a 1 milion de dolari pentru fondul inaugural prezidențial al lui Trump și declarațiile lui Zuckerberg despre dorința de a fi implicat în politicile tehnologice ale viitoarei administrații de la Casa Albă.
🔴 Firește, oricine e sănătos la cap și lucrează zilnic cu informațiile își dă seama că noua politică a Meta prezintă riscuri semnificative legate de creșterea știrilor false pe platformele sale.
⚠️ Ce nu a spus Zuckerberg în anunțul său? Că înlocuirea verificatorilor de fapte cu „note comunitare” bazate pe utilizatori poate amplifica problemele deja existente în privința dezinformării, pentru că noua politică încurajează subiectivitatea utilizatorilor. Ei bine, dar unii s-ar întreba: De ce e rău să apară subiectivitatea atunci când vorbim de verificarea faptelor?
⚠️ Pentru că mulți dintre utilizatorii de rețele sociale nu au capacitatea sau obiectivitatea necesară pentru a distinge între informațiile reale și false. Iar Zuckerberg, prin noua sa politică, nu face decât să sporească apariția unor grupuri organizate care pot să se pună de acord ca să promoveze agende proprii, manipulând astfel „notele comunitare”. Iar pentru acest gen de manipulare nu există antidot. Și ajungem, prin urmare, la situația în care informațiile false pot să fie etichetate ca adevărate sau viceversa.
🔴 Prin concentrarea doar pe conținutul „de gravitate ridicată”, așa cum a precizat Mark Zuckerberg, Meta riscă să neglijeze alte tipuri de dezinformare, care, deși aparent mai puțin periculoase, pot avea efecte cumulate grave.
🔴 Un exemplu în acest sens este dezinformarea în ceea ce privește sănătatea publică. Mai exact, promovarea unor remedii false sau teorii conspiraționiste despre sănătate. Și știm cu toții câte absurdități au circulat în perioada pandemiei de COVID-19 pe rețelele sociale și care, deși nu s-ar încadra în categoria „de gravitate ridicată” (cum ar fi terorismul sau traficul de droguri), i-au făcut pe mulți oameni să renunțe la măsuri reale de protecție și la încrederea în medici ori autorități sau știință.
⚠️ De ce e important să vorbim despre schimbarea politicilor de conținut ale Meta? Pentru că, dacă compania-mamă a Facebook și Instagram decide să ignore astfel de dezinformări pe motiv că nu sunt „de gravitate ridicată”, există riscul ca platformele sale să devină un incubator pentru răspândirea subtilă, dar amplă, a informațiilor false care afectează deciziile individuale și sănătatea publică generală, ceea ce duce, în final, la consecințe sociale și economice pe termen lung care ne afectează pe toți.
🔴 L-am întrebat chiar și pe ChatGPT ce părere are despre noile politici ale Meta, iar acesta mi-a răspuns: ❝Deși schimbările anunțate de Meta sunt prezentate ca o încercare de a reduce acuzațiile de părtinire politică, ele par mai degrabă un compromis riscant care pune pe primul loc imaginea companiei și eficiența operațională, în detrimentul sănătății informaționale a utilizatorilor. Riscul de fake news crește semnificativ, iar protejarea utilizatorilor va depinde tot mai mult de eforturile individuale și colective de educare și combatere a dezinformării❞.
⚠️ În altă ordine de idei, este crucial, în astfel de momente, când se reașează plăcile tectonice geopolitice, să găsim moduri în care să ne putem apăra de fake news-uri. Și câteva idei există în acest sens, cum ar fi educația media la nivel mainstream, adică să identificăm sursele credibile și să verificăm informațiile înainte de a le distribui. Totodată, promovarea gândirii critice în școli și comunități este un pas esențial pentru a combate gogomăniile care circulă pe internet și TikTok.
⚠️ De asemenea, utilizatorii platformelor Meta trebuie să știe că, chiar și fără verificatori de fapte, pot semnala conținutul care pare fals sau înșelător. Și trebuie să facă acest lucru pentru sănătatea democrației.
🔴 În plus, dacă vrem să triumfe democrația și adevărul, e vital să susținem ONG-urile și alte inițiative care luptă împotriva dezinformării, pentru că ele se transformă în luptătorii de primă linie în online, în lipsa unor politici stricte din partea platformelor sociale.
🔴 Altfel spus, Mark Zuckerberg pare să spună: „Nu vă faceți griji, ne lăsăm utilizatorii să decidă ce e adevărat, că doar când a fost ultima oară când mulțimea a greșit?”. De aceea e important să înțelegem că e vital să ne menținem mințile cât mai ferite de dezinformare în mediul ăsta online, care pare din ce în ce mai mult un fel de junglă digitală.

More articles

Lasă un răspuns

Latest article

- Advertisement -spot_img

Descoperă mai multe la 𝐔𝐍𝐈𝐕𝐄𝐑𝐒𝐔𝐋📡 mapamond🌐media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura