Brâncuși monden și elegant, cu pălărie, batistă la buzunarul sacoului, pantofi de sărbătoare și pantaloni cu dungă, într-o senină zi din iulie 1921, alături de John Quinn și de Jeanne Robert Foster, la plimbare prin parcul din Saint-Germain-en-Laye.
Ce puneau la cale în ziua aceea? O altă expoziție? O vânzare? O partidă de golf?
Quinn avea să moară trei ani mai târziu, iar colecția lui – spectaculoasă și atât de inteligent alcătuită, cea mai aleasă, în orice caz, din Statele Unite – a fost împrăștiată de moștenitori.
Paradoxal, însă, dispersia tablourilor, a sculpturilor (inclusiv cele ale lui Brâncuși) și a altor piese din colecția Quinn prin muzee publice a scos America din suspiciunea și aversiunea față de arta modernă, care o sufocau în anii ’20.
Gustul se educă, bineînțeles, iar un public educat nu apare din senin. Pe drept cuvânt: nu iubești decât ceea ce cunoști.