Presa din Sărindar

Presa din Sărindar este expresia care desemnează presa de stânga din perioada interbelică, reprezentată în special de ziarele Adevărul și Dimineața, ale căror redacții și tipografii se aflau pe strada Sărindar în București. Strada începe din Strada Brezoianu, chiar din dreptul clădirii de șase etaje Palatul Universul în care a funcționat ziarul Universul.
Istoric

Fondat în 1888 de către Alexandru V. Beldiman și suprimat în 1951, Adevărul a fost, după Universul, cel mai longeviv cotidian românesc. Era un ziar cu tiraj mare, căruia din 1900 i s-a asociat cotidianul Dimineața, cu care a format un trust.

Deasupra birourilor administrative ale Teatrului Mic își avea redacția cotidianul Facla, tot de stânga, condus de Ion Vinea.

În imobilele din Sărindar mai funcționau și redacții ale unor ziare care nu împărtășeau vederile celor două mari cotidiene. În imobilul de peste drum de Hotelul Palas, își avea redacția cotidianul Timpul, condus o perioadă de ministrul de externe Grigore Gafencu.

După 1948, comuniștii au rebotezat strada Sărindar în C-tin. Mille, ca omagiu adus directorului omonim al ziarului Adevărul.

Sursa : wikipedia

Aici a fost redacţia ziarului Adevărul care apăruse mai intăi la Iaşi sub Al. Beldiman. C. Mille cumpără ziarul şi-l mută la Bucureşti, dublează, triplează tirajul. C. Mille a fost unul dintre primii care a-nţeles puterea presei. El a fost cel care a introdus in presă reportajul, ilustraţia fotografică de scandal, telegramele de ultimă oră, corespondenţele din străinătate. Nu degeaba străduţa cu numele Sărindar a primit numele C. Mille.

Redacţia ziarului Adevărul a fost primul Palat-Redacţie din Bucureşti, după modelul de la Paris a ziarului Le Figaro.

Perpendicular pe Strada Sărindar, pe Strada Brezoianu, era Universul care urmărea succesul lui Mille şi cum ii fură acesta cititorii. A fost inceputul unei lupte acerbe intre cele două grupuri de presă rivale. La Universul işi aducea in serial Nenea Iancu: Momentele şi Schiţele şi ministrul I.G. Duca articolele politice. Universul era o publicaţie orientată spre dreapta. In 1920 Camil Petrescu arbitrănd cele două publicaţii dă căştig de cauză ziarelor lui C. Mille Adevărul şi Dimineaţa: aceste ziare au luat partea celor năpăstuiţi, săraci care sunt mulţi şi astfel a căştigat mai mulţi cititori. C. Mille se lăuda că-n ziarele lui se afla tribuna omului simplu.

Adevărul a fost in decursul anilor o puternică intreprindere de presă şi o editură de mare importanţă. O mare intreprindere poligrafică – Şi aşa apare Adevărul literar – Cuvăntul – Realitatea ilustrată. Tirajul Dimineţei ajunsese la 100.000 de exemplare şi Adevărul – 40.000 de exemplare. Erau foarte căutate şi in străinătate. Ştirile erau incendiare, in acest timp in care era condus de publicistul Constantin Graur. Un scriitor elveţian al vremii Ramuz care era foarte important in ziaristica europeană scria despre ziarele bucureştene sub raport profesional: „Presa romănească, a cincea din Europa in ordinea valorii. Ea are un spirit european colorat de trăsături particulare de mare interes”.

In 1927 la Bucureşti a fost şi un congres a 300 de publicaţii din Europa şi America – desprinse din limba latină. Ionel I.C.Brătianu a spus atunci: „Sunteţi presă latină. Noblesse oblige”. Ziariştii erau pe atunci plini de romantism şi poezie. Vănau scandalul, dar cu demnitatea meseriei.

mai mult la /jurnalul.ro/

Strada Sarindar, limitata in capatul opus de cladirea Cercului Militar, respectiv de Hotelul Capitol si restaurantul „Modern” (devenit ulterior „Berlin”), frecventat de deputati taranisti din provincie pentru mancarea gatita, dar si de Petre Tutea, Mircea Eliade si Emil Cioran, era o strada a presei de stanga: cotidianul „Facla”, condus in interbelic de Ion Vinea, isi avea redactia deasupra birourilor administrative ale Teatrului Mic. Mai functionau in imobilele Sarindarului scoli de stenografie si dactilografie, ca si redactii de ziare care nu impartaseau vederile celor doua mari cotidiane. In imobilul de peste drum de Hotelul Palas, unde se gasesc azi, la etajul intai, casieria si editura ziarului Ziua, isi avea redactia cotidianul „Timpul”, condus de fostul ministru de Externe, Grigore Gafencu.

„Dimineata”, tiraj de 80.000

Spre deosebire de „Universul”, „Curentul” sau „Cuvantul”, ziarele „Adevarul” si „Dimineata”, ultimul cu tiraj de pana la 80.000 de exemplare, nu erau proprietatea unui singur om. Dupa venirea comunistilor la putere s-a lansat ideea, care trebuie examinata cu multa precautie, ca „Adevarul” si „Dimineata” erau organe cripto-comuniste. Erau pur si simplu ziare de stanga, dar care se supuneau legilor economice specifice pietii. N. Carandino arata inca din 1979, in amintirile sale, cine statea in spatele celor doua mari cotidiane: „Liberalii voiau sa puna mana pe „Dimineata” si „Adevarul” – care aveau orientare national-taranista – si, in acest scop, alternau severitatile de cenzura cu oferte de cumparare”. Tot N. Carandino arata ca „Universul”, „Dimineata” si „Curentul”, cu anexele lor politice, literare si economice, erau mari intreprinderi care, prin natura lor, trebuiau sa respecte conditiile impuse de regim.”

Ziare de stanga, salarii de dreapta

Petre Pandrea, gazetar si ideolog de stanga proeminent, ne-a lasat in memoriile sale detalii legate de salariile si gratificatiile platite de cele doua ziare. In 1931, cand Pandrea a devenit redactor la „Adevarul”, acesta avea „120 de functionari ai calimarilor”. Luand ca punct de referinta salariul unui tanar judecator din epoca – 4000 de lei -, Pandrea spune ca leafa sa de la „Adevarul” echivala cu aceea a trei-patru judecatori, salariul lui Tudor-Teodorescu Braniste, coleg si prieten, fiind cu o treime mai mare decat al sau. La acea data, Pandrea nu avea decat 27 de ani. Un salariu urias a avut si Mihail Sadoveanu, care a fost la un moment dat director al ambelor ziare. Oricum, cele doua mari cotidiane interbelice romanesti de stanga, care se ocupau cu precadere de umiliti si obiditi, de dezmostenitii soartei, nu isi neglijau, aspect pecuniar, redactorii si colaboratorii.

Daca salariul lui Pandrea de la „Adevarul” echivala cu leafa a trei-patru judecatori stagiari, la un alt ziar de stanga, „Dreptatea”, marturiseste gazetarul: „Din doua lefuri aveam salariu de ministru.”

Liderul taranist Virgil N. Madgearu, „directorul efectiv si financiar al ziarului „Dreptatea”, a ramas surprins sa afle, pe la mijlocul anilor ’30, ca Petre Pandrea refuzase, din partea redactiei („Dreptatea”, n.a.), o gratificatie de 40.000 de lei. Intre cei doi are loc urmatorul dialog: Madgearu: „- E adevarat ca ai refuzat 80.000 de lei de la N. Titulescu si salariu lunar al tuturor cronicarilor de politica externa de 30.000 de lei? Pandrea: – Am refuzat. De la gazeta mea nu refuz o gratificatie.”

mai mult la www.ziua.ro