Pe 4 septembrie 1940, prima pagină a ziarului Universul aducea la cunoștința publicului numirea generalului Antonescu în fruntea guvernului. Alături de acest anunț, redactat cu litere mari care ocupau aproape întreaga pagină, era publicat și celebrul articol, „Iata-l”, scris cu entuziasm și cu o emoție netăgăduită, de către directorului acestei gazete, Stelian Popescu. Gazetarul anunța cu aplomb: „Iata-l! Este generalul Antonescu, omul în care de mult neamul românesc își pune nădejdile, omul care abia acum, de trei zile, a fost eliberat din închisoarea de la Bistrița unde era ținut și fără lege și fără judecată, omul care abia acum, când a ajuns cuțitul la os și hotarele în mare parte au fost pierdute, este chemat să aducă liniște și mângâiere unui neam amărât de guvernarea tiranică în care trăiește de zece ani și în timpul căreia au fost omorâți mișelește tinerii generației naționaliste și au fost prădate miliardele țărei sub pretext de înarmare. Urăm să-i ajute Dumnezeu!”[1]

Stelian Popescu va scrie în grabă, în frenezia evenimentelor, derutat și entuziasmat deopotrivă, articolul care avea să fie cel mai scurt din cariera sa, dar în acelasi timp „cel mai istoric”, după cum el însuși o mărturisește, menționând că acesta produsese până seara târziu „acel delir de entuziasm de care generațiile viitoare vor vorbi.” Sfidând cenzura care se opusese publicării acestor rânduri, Stelian Popescu, aflat la restaurantul Continental, se văzu îmbrățisat de comesenii care tocmai citiseră gazeta, după cum îi va relata într-o lungă scrisoare generalului Antonescu.

mai mult la  /viabucuresti.ro/

Lasă un răspuns