Comunicatul cu nr. 81, avea să prosterneze cu evlavie poporul român, prin crunta lovitură ce i-o comunica: „A murit M. S. Regina Maria”! De față erau Regele Carol II, Principele Mihai, Principesa Elisabeta, doctorii Stormer, Hortolomei, Lascăr, Iliescu și Patriarhul Miron, care a trimis urgent o telegramă prin care dispunea ca până la înmormântare „În biserici se vor oficia servicii și slujbe religioase în fiecare zi pentru odihna sufletului Reginei, iar clopotele bisericilor se vor trage zilnic între orele 17 și 18”. Ministerul de Interne telegrafia autorităților: „în urma morții Reginei Maria și a doliului care lovește țara, toate spectacolele și distracțiile publice sunt suspendate până după ziua înmormântării”.

 

Din ziarul „Universul”, aflăm că „în cursul nopții, s-a deschis și testamentul Augustei defuncte, M. S.  Regina Maria, care și-a exprimat în scris dorința, ca la moartea Sa, să nu se arboreze doliul negru, ci culoarea violetă cardinal alături de drapelul țării”! Odată cu testamentul întocmit la 29 iunie 1933 și care cuprinde și această dorință, Suverana a lăsat și o scrisoare adresată Țării. Dorințele testamentare ale Suveranei vor fi respectate întocmai, iar catafalcul pe care va fi așezată defuncta Regină fi drapat în violet cardinal. Deasemenea gara Sinaia și toate celelalte gări, pe unde va trece trenul mortuar, vor fi drapate tot în violet cardinal.

 

Îmi înalț inima spre Tine, Oh! Doamne! Ascultă, te rog, smerita mea rugă. M-ai înălțat, mai așezat în locul de slavă și ai pus în mâinile mele o putere ce nu e hărăzită multora. Mi-ai însemnat un drum care trebuie să fie al meu și pe care trebuie să pășesc fără a șovăi. Din pricină că sunt nevoiți să-și înalțe fruntea ca să mă vadă, mulți cred că nu calc decât prin locuri pline de soare; dar Tu, oh Doamne! cunoști pietrele ce-mi rănesc picioarele și mulțimea spinilor ascunși sub trandafirii ce mi-au fost dăruiți. Ai așezat purpura pe umerii mei și coroana pe capul meu și mi-ai poruncit să le port! …

Sunt mama unui popor și am fost aleasă să-l călăuzesc în viață și să port povara durerilor și bucuriilor lui. De aceea strig către Tine, oh, Dumnezeul meu! Dă-mi putere să înfrunt orice soartă, să înving orice temere, să străbat prin orice furtună. Dă-mi o nesfărșită răbdare, o Doamne, și voință de a birui orice ispită nevrednică; fă-mă fără teamă, bună și dreaptă, o Doamne, așa încât să rămân neclintită în mijlocul oricărei nenorociri.

Dă-mi o inimă vitează ca să suport toate durerile pe care le văd și le aud, o inimă vitează ca să nu pierd curajul la sfârșitul unei zile de sbucium; o inimă destul de mare ca să poată iubi și pe cei pe care nimeni nu-i iubește, destul de dreaptă ca niciodată să nu osândească în grabă și destul de milostivă ca să poată ierta de 70 de ori câte 7! Dă-mi darul cuvintelor care mângâie, o Doamne și darul compătimirii și al înțelegerii, ca de câte ori întind mâna, să nu fie în zadar. … Iar când va veni ceasul meu din urmă, o Doamne, fă să mă găsească fără amărăciune în suflet împotriva nimănui și fă ca nimeni să nu se creadă dușmanul meu, așa încât înainte de a veni în fața Ta, mâinile ce ridic în binecuvântare să fie ușoare ca niște aripi plutind spre cer.

Și de își va aminti cineva de mine pe pământ, o Doamne, să mă vadă cu un zâmbet pe buze, cu un dar în mână și cu lumina credinței în ochi, acea credință care mută munții din loc” .

 

 

Lasă un răspuns