2-3 octombrie – Pe prima pagină a ziarului „Universul” se relata derularea primelor două zile ale Congresului Preoților din România Mare, desfășurat la București. Într-un editorial se afirma: „Acum, când poporul acesta începe a fi stăpân pe destinele sale, el vrea ca Biserica națională să fie la înălțimea nevoilor și aspirațiunilor lui, fiindu-i aceasta o trebuință vitală. A găsi și arăta mijloacele pentru aceasta, e rostul congresului preoțesc întrunit la București”.
7 octombrie – Tot ziarul „Universul” anunța cititorii că în fața parcului Carol I din Capitală a fost expus un tun de mare calibru (42 cm) capturat de armata română la Budapesta. „Bătaia maximă este de 14 km, 500, întrebuințează un proiectil de 400 kg… precizia este relativă, însă efectul moral considerabil, bubuitura este groaznică. Privindu-l, te gândești câtă muncă și avere s-au pus la construirea acestei scule de distrugere”.
9 octombrie – Sub titlul „Plecăm din Budapesta?”, presa bucureșteană relata despre întâlnirea dintre însărcinatul Antantei, Sir George Clerk, și oficialii români, care afirmau că România se va retrage când Ungaria nu va mai fi „o amenințare pentru noi și ne va deveni prietenă”.
10 octombrie – Take Ionescu anunța în presa națională că partidul său, Conservator-Naționalist, nu va participa la alegerile parlamentare din noiembrie.
11 octombrie – „Universul” își informa cititorii că primele trupe române au plecat din Ungaria.
13-14 octombrie – Presa națională anunța că s-a decis locul unde va fi construit Mausoleul de la Mărășești, fiind ales de către „o delegație de fruntași, atât din Iași, cât și din București și avându-l în frunte pe Mitropolitul Molodovei”. La București are loc Congresul extraordinar al Partidului Socialist, unde se decide abținerea participării la alegerile parlamentare din noiembrie și organizarea unei greve generale pentru obținerea unor drepturi democratice.
15 octombrie – „Universul” publica pe prima pagină știrea intitulată „Candidații la Mitropolia din Sibiu”, în care comenta depunerea celor două candidaturi pentru acest înalt post eclesiastic – Episcopul dr. Miron Cristea și dr. Nicole Bălan, făcând portrete măgulitoare ambilor candidați.
22 octombrie – Partidul Conservator Naționalist, condus de Take Ionescu, adoptă programul care prevede reforma agrară, vot universal, impozit progresiv pe venit, protecție pentru muncitori, iar în plan extern păstrarea vechilor alianțe. Partidul se va numi Partidul Democrat Unionist.
24 octombrie – Pe prima pagină, ziarul „Universul” își anunța cititorii că pe piață nu se găsesc cărți, iar cele existente sunt foarte scumpe. Situația era semnalată în toate noile provincii unite cu România.
31 octombrie – În România sunt vacante scaunele de Mitropolit la Sibiu, Mitropolit primat la București și cele de Episcopi la Râmnicu Vâlcea și Huși.
sursa : /ziarullumina.ro/