Zeci de persoane au atacat joi mai multe bănci din Beirut ca răspuns la criza economică din Liban, spărgând geamuri, pornind incendii şi arzând cauciucuri în cinci locuri diferite, potrivit unui jurnalist de la dpa, transmite Agerpres.
Începând din 2019, Libanul se află în cea mai gravă criză economică din istoria sa. Ţara rămâne fără valută. Prin urmare, băncile au impus limite stricte pentru retragerile în valută.