Ajuns in Ţările Române în 1877, în calitate de corespondent de război, jurnalistul italian Luigi Cazzavillan înfiinţa, şapte ani mai tîrziu, după modelul gazetei italiene „Il Universo”, ceea ce avea să devină primul mare cotidian românesc, botezat cu acelaşi nume ca şi modelul din Peninsulă, „Universul”. La 20 august 1884, apărea primul număr al ziarului, în format mic şi pe doar două pagini, „tras” în doar 500 de exemplare, apoi, la scurtă vreme, în 3000. Dorindu-se independent politic, deviza publicaţiei a urmat-o pe cea a întemeietorului ei care spunea: „Nici cu ăla, nici cu ăla: ăsta e Universul!”.
A fost primul ziar care a avut rubrici de „fapt divers” dar şi de „mica publicitate”, având, de asemenea, în conţinut, ştiri de senzaţie scrise simplu, pe înţelesul publicului larg. Un avantaj al ziarului era faptul că apărea dimineaţa devreme, în jurul orei 7.00, în vreme ce celelalte gazete ajungeau pe piaţă abia după prânz. La câţiva ani de la lansare, „Universul” ajunsese la un tiraj zilnic de 40.000 de exemplare, pe când „concurenţa” se zbătea undeva în jurul a 5.000.
Organizat după toate regulile moderne ale gazetăriei, ziarul a rezistat şi după moartea întemeietorului său, Cazzavillan murind la sfîârşitul anului 1903, la vârsta de 51 de ani. După un deceniu în care a fost condus de următorul soţ al văduvei lui Cazzavillan, Nicolae Dumitrescu Câmpina şi doi ani de suspendare a apariţiei, în vremea ocupaţiei germane a Bucureştiului, între anii 1916-1918, Universul cunoaşte o nouă perioadă de glorie după 1920, când direcţiunea lui e preluată de Stelian Popescu(1874 – 1960), care a ajuns chiar ministru al justiţiei în câteva dintre guvernele din perioada interbelică.
Ziarul avea, în vremea maximei dezvoltări, 700 de sucursale în ţară, fiind tipărit în cinci ediţii zilnice. În plus, beneficia de o tipografie ce putea scoate 200.000 de exemplare în 24 de ore. În 1943, Stelian Popescu a predat conducerea unuia dintre ginerii săi, Ion Lugojanu. După 1945, o dată cu venirea la putere a comuniştilor, ziarul a fost condus de un „comitet de redacţie”, fiind închis definitiv în 1953.
Citeşte întreaga ştire: Acum 127 de ani, apărea ziarul ”Universul”, primul mare cotidian românesc