”La 13 mai 1944, doi colonei ruși îl urcă pe ofițerul Aurelian Gulan într-un jeep, îl leagă cu o cârpă neagră la ochi, îl duc la închisoarea NKVD din Simferopol și-l aruncă într-o celulă populată cu fantome cu ochii holbați de spaimă, care își așteptau glonțul în ceafă. Este poarta prin care tânărul va intra într-o lume dantescă în care își va târâ zilele aproape doisprezece ani.
În zilele, și uneori în nopțile de la Gherla, prima dintre evocările lui Gulan care mi-a rămas în minte a fost descrierea acelei scene matinale când așteptau, la pușcăria din Simferopol, venirea vistavoiului cu lista. Sosea întotdeauna după ce li se dădea bucățica minusculă de pâine. Nu se atingea nimeni de ea. Așteptau. Vistavoiul citea nume după nume și încheia: Na rastreli! La împușcare! Oamenii dădeau pâinea celor rămași. Ce rost ar fi avut s-o mănânce degeaba? După câteva minute, din curtea închisorii se auzeau focurile de Nagan. Trase în ceafă. Simplu, expeditiv, fără mofturi juridice. (…)
La Greazovăț (lagăr) s-a încercat iar îndoctrinarea comunistă a lui Gulan și atragerea lui în divizia de voluntari <Tudor Vladimirescu>. Fără succes.
Considerat recalcitrant, este băgat la carceră, de fapt – în osuarul mănăstirii (transformată în lagăr), unde, în beznă, l-au năpădit șobolanii. A fost scos după șase zile, la 28 august 1944”.
(Alexandru Mihalcea, ”Călău și victimă”)
Mai multe detalii în Aurelian Gulan, ”Mărturii din iadul roșu. De la Vorkuta la Gherla”.
Foto: Aurelian Gulan/sursa wikipedia: poze de la absolvirea fiecarui an de școală de ofiţeri la Cernăuţi 1938-1942
media advertising
